Corneliu Țepeluș și căutarea documentată a castelului lui Dracula

Vorbește fain de tot, cald și fără emfază, în grai ardelenesc cu un ușor accent american. Poartă mereu o pălărie mică, neagră, cu boruri tari, după care îl recunoști de la distanță și care face parte din identitatea lui, asumată. Cum tot parte din el a devenit de ani buni, neoprirea din a ne vorbi nouă și străinilor, despre ridicarea comunităților locale și despre țară. (Adina Vasiliu, Interviews for Hope, de la cel mai bun proiect de jurnalism european 2021 la căutarea documentată a castelului lui Dracula - Corneliu Țepeluș) 

 Dacă ar exista un alt fel de concurs al vocilor României, în care să se asculte narațiuni despre viață, cu pățaniile ei magice, dacă aș fi în juriu și l-aș auzi vorbind, cu siguranță aș întoarce prima scaunul roșu, cerându-l în echipă. Îl cheamă Corneliu Țepeluș și Televiziunea română, în emisiunea Destine ca în filme i-a spus "patriotul", intuind în el o vână autentică de iubire și respect pentru apartenența etnică, pe care o manifestă natural, fără a deveni nici desuet și nici pompos-declamativ, pe la ocazii. Locul de suflet al lui Corneliu este raiul natal, Voșlobeni-ul harghitean, ascuns lângă Izvorul Mureșului, singurul sat românesc între multe sate maghiare. Celebru de acum, pentru că îl promovează zilnic, ca pe un loc binecuvântat, cum or mai fi probabil multe, neștiute, în țara asta de basm, l-a influențat în înțelegerea practică a multiculturalismului. A învățat de mic că oamenii conviețuiesc prin dialog interetnic și supraviețuiesc respectându-și fără egoism cutumele. Acasă, unde se întoarce des, pentru a se încărca cu seva curata a rădăcinilor, l-au găsit și alți căutători de autentic, de la ziare sau TV, și l-au intervievat în grai ardelenesc chiar acolo, în fânul din șură. I-au descoperit repede "omenia din suflet" și efortul premiat de a construi moduri de interacțiune noi, diferite, cu ceilalți oameni din comunitatea apropiată. Copil de dascăli, crescut cu cartea în mână, citea cu patimă romane de aventuri. Visa pe atunci să devină turist, să vadă lumea și să cunoască oameni. Se consideră norocos, a reușit. Azi, la nici 50 de ani, poate spune că a călătorit pe săturate, din Poiana Brașov, unde a fost la 18 ani cel mai tânăr instructor de ski, în Londra. Apoi în Canada, la Vancouver, în SUA, la Los Angeles, Miami, Caraibe, Bahamas, Mexic, și mai târziu înapoi, in țară. Pentru a-și putea trăi visul, a făcut de toate, a fost cameraman pe un vas de croazieră, electrician, ghid turistic dar și-a definitivat și studiile în regie, producție de film și actorie în Vancouver și Los Angeles. Când a înțeles cum alții știu să iște și să întrețină interesul turistic pentru locurile lor de baștină, nemulțumit de cum se vedea România din afară, a decis să facă un pas altfel.

Acolo, departe, la continente distanță, a învățat vreme de cinci ani să îmbine turismul cu filmul. Adus de dor acasă, a purtat înapoi, peste oceane, în bagajele minții și căldura sufletului, idei multe și creative. A înființat Casa de producție CASTA FILMS, unde a conceput primele proiecte jurnalistice de promovare. A început chiar cu satul natal, pe care îl crede cel mai frumos din România, și a continuat cu escale turistice prin Harghita și Brașov. Te atrag la filmele lui naturalețea și candoarea, necesare în a crea și transmite emoții, fără a marșa pe sintagme neargumentate și sforăitoare despre excepționalism sau unicitate românească. Filmele lui îți devin dragi, le simți calde, de "duminică", te-ai bucura de ele cu apropiații, în înțelegere tacită și nostalgie comună, neidilizată. Imaginile spun totul: peisajele se prezintă singure, predispun la contemplare și melancolie, munții își arată pădurile, iar satele își dezvăluie bisericile albe. Vezi, câteodată de sus, filmate cu drona, case cu pridvoare și șuri de lemn, grădini verzi, bine lucrate sau trenuri cu vagoane albastre, ocolind dealuri înalte.

Pe fundal, o melodie de zbor, care bucură auzul și completează imaginea și care devine, în absența unei voci care să ghideze, un personaj în sine. Aceste filme vii, ca niște mici poeme vizuale, au atras numai în Voșlobeni sute de turiști străini, unii chiar de pe alte continente. Pasiunea lui Corneliu pentru acest gen de film nu este exclusivă sau limitativă. Ea este însoțită de înclinația lui spre dialog și este multiplicată în mod fericit de empatie și de talentul de a vorbi cu oamenii de pretutindeni, pe care și-i apropie cu nonșalanță. Astfel a reușit, prin ceea ce numește singur o întâmplare fericită, să facă cunoștință cu o mare personalitate, un adevărat star al televiziunii israeliene, Gil Hovav, un fel de James Oliver, realizator de Food Show. Impresionat de frumusețea montană a Poienii Brașov, oaspetele israelit a acceptat propunerea lui Corneliu, cu care a turnat un film de promovare la unul dintre cele mai reprezentative restaurante cu specific tradițional românesc din țară. Filmul a fost difuzat apoi de televiziunile din Israel. Între timp, a inițiat în Brașov, un talk show în limba engleză, inspirat de David Letterman, care se numește Cornelius Night Show, în care intră în dialog cu expați care trăiesc în România, sau străini care trec prin România și fac lucruri speciale.

A prezentat-o acolo pe Sarah Vienna, o americană care conduce de 16 ani o fundație care se ocupă de copiii abandonați din Brașov. Ea susține o secție pentru primirea acestora, care funcționează pe lângă Spitalul de Copii Brașov și a construit la Budila, într-o comunitate preponderent rromă, un after school de un milion de dolari. Corneliu are în sânge impulsul de a construi, de a face lucrurile să se miște, crede și chiar îi stă în putință să dea speranță în normalitate. El știe că poate contribui la o altă așezare a modului în care comunitățile locale pot funcționa prin întrajutorare, fără a depinde de instituțiile statului și fără a interacționa cu acestea. Un astfel de proiect a conceput în pandemie, în contextul în care lumea întreagă părea prinsă la propriu într-o versiune a peșterii alegorice a lui Platon, captivă în a înțelege și a se raporta la realitatea exterioară doar printre umbrele întunecate din mass-media. Planul său viza contextual, prin sistemul arătat de filosoful Emil Dinga "reconsiderarea sistemului de valori din perspectiva lui a fi pentru sine în a fi și pentru celălalt, dezvoltarea conștiinței "bărcii comune" a omenirii; reconstruirea modelelor de raționalitate existențială și de raționalitate comportamentală (interacțională) din perspectiva binelui și nu din cea a succesului" și a avut ca sursă de inspirație modelul lui Muhammad Yunus, laureatul premiului Nobel pentru pace în 2006.

Acesta a imaginat o sursă alternativă de susținere a comunităților, într-una din cele mai sărace țări ale lumii, Bangladeshul, fără implicarea vreunui organism statal, iar prin susținerea acordată comunităților, nivelul de trai s-a îmbunătățit la nivelul întregii societăți.

Proiectul lui Corneliu Țepeluș se numește Interviews for Hope iar personalitățile invitate, aproape 300 până în prezent sunt de toate categoriile și profesiile, de la artiști, la antreprenori, teologi, scriitori, oameni care în afara activității profesionale susțin în moduri inspiraționale comunitațile din care fac parte (Dan Pița, Tora Vasilescu, Mariana Pojar, Dorel Vișan, Gabriel Ștefan, Adrian Munteanu, Doru Suciu, Bogdan Colceriu, Octavian Repede, Natalia Brumă, Matei Scînteie, Dan Mezei, Adina Incu, Mela Mihai, Diana Vrabie, Augusto Valverde, Aneta Bloj Roxana Man, Romulus Bucur, Marry Murray, Tim Turnbell, Dave Benedict, Collen Bertsch, Dacre Stocker, Martin Marcos, Liviu Pasat, Paul Kavan Harkin, Mike Godoroja, etc. (Adina Vasiliu, Interviews for Hope, de la cel mai bun proiect de jurnalism european 2021 la căutarea documentată a castelului lui Dracula - Corneliu Țepeluș)