Alunecări de teren pe Dealul Clujului. Clujenii sunt revoltați și dau vina pe dezvoltatorii imobiliari.
După dezastrul de pe strada Uliului, noi fisuri au apărut în asfaltul cât şi în pavajul din curţile clujenilor de pe strada Nicolae Moldoveanu. S-a luat decizia ca întreaga stradă să fie închisă.
După dezastrul de pe strada Uliului, noi fisuri au apărut în asfaltul cât şi în pavajul din curţile clujenilor de pe strada Nicolae Moldoveanu. S-a luat decizia ca întreaga stradă să fie închisă. La ambele capete au fost puse garduri care să interzică accesul şi pe termen nelimitat se poate circula doar pietonal.
Locuitorii zonei spun că terenurile pe care se construieşte erau destinate până acum agriculturii, şi nu pot susţine blocuri.
„Tot dealul ăsta e în stare de alunecare. Ăsta a fost teren agricol, aici au fost culturi de porumb serios şi pe vremea lui Ceauşescu şi după Revoluţie", potrivit Observator.
Pentru că se anunţă câteva zile cu ploi, muncitorii firmei care lucrează la blocul nou au încercat să izoleze crăpăturile din asfalt, astfel încât să nu pătrunda apa. Reprezentantul constructorului mai spune că proiectul a fost respectat întocmai, iar daunele vor fi suportate de el, notează sursa citată.
După acest incident, în zonă se efectuează o expertiză tehnică în urma căreia se vor stabili cauzele producerii acestor alunecări de teren.
În funcţie de rezultatul acestei expertize se vor face imediat lucrările necesare. De asemenea, autoritățile vor decide dacă se va institui sau nu starea de alertă pe strada Nicolae Moldoveanu.
Situația este cu atât mai complicată din cauza averselor din ultimele zile. Clujul este vizat de Codul Galben de ploi, vijelii și grindină, lucru care împiedică intervenția specialiștilor.
Lasă un comentariu
Reclama ta AICI!
Cumpără spațiu publicitar
Reclama ta AICI!
Cumpără spațiu publicitar
Reclama ta AICI!
Cumpără spațiu publicitar
0 Comentarii
Nu s-au găsit comentarii pentru această știre.